Pictura fresco artă murala bizantină

Pictura fresco
Pictura fresco artă murala bizantină

Galerie de artă religioasă pictură murală, în frescă icoane cu sfinţi, scene de iconografie bizantină cu sfinţi pictură manuală pe perete indiferent de mărime, de pictorul Călin Bogătean, ,,un urmaş al vechilor iconari!”.

Călin Bogătean a pictat frescă pictură murală în tempera cu pigmenţi şi seco cu culori de acril scene religioase cu sfinţi sau pictură decorativă pe perete cu motive vegetale, florale.

Fresca este un altfel de a aborda icoana şi iconografia bizantină acesta nu este un segment pe care aartistuls este axat ci mai degrabă o complectare care a făcut ca actul iconografic să fie mai complect prin cunoaştere, înţelegere şi execuţie

Iisus Emanuel restaurare frescă
Pictura fresco artă murala bizantină

Artistul a pictat frescă, pictură murală nouă în paţii fără pictură bisericească sau a restaurat frescă degradată prin repictartea şi consolidarea suprafeţelor de pictură prin metode tradiţionale.

Imaginea 1 vă prezintă restaurarea plafonului cu Isus Emanuel care prezenta crăpături iar în urma infiltraţiilor pictura a fost degradată în totalitate fiind necesară repictarea acesteia.

Pictarea Sfinţilor Arhangheli Mihail si Gavriil pe faţada intrării în biserică precum şi a medalioanelor de pe lateral unde au fost pictaţi heruvimi pe o suprafaţă complect albă. Acest pridvor avea pictură doar pe tavan şi aceasta era complet compromisă.

Arta Murală

Termenul frescă desemnează o intervenţie artistică, în general folosind tehnicile picturii, într-un spatiu arhitectural: perete, tavan, zid, paviment. Termenul are şi un sinonim aproximativ, cel de artă monumentală, dar care include şi intervenţiile în spaţiul public: parcuri sau monumente.
Picturile murale există încă din cele mai vechi timpuri, pornind de la societaţile umane primitive, un exemplu fiind picturile rupestre de la Lascaux, din sudul Franţei, sau cele din mulţii Tasilli. De asemenea culturile antice egiptene și mesopotamiene au lasat multe exemple de pictura murală. De pe vremea lor provin şi cele mai folosite şi cunoscute tehnici: frescă şi mozaicul. Perioada medievală îmbogateşte arta murală atât prin descoperirea unor noi tehnici, dar şi prin subiectele abordate şi temele abordate. Practic în această perioadă arhitectura (laică şi religioasă) este într-o strânsă legătură cu pictura. Exemplele în acest sens sunt variate: de la Capela sixtină, la frumoasele mozaicuri bizantine sau decoraţia exuberantă a artei arabe. În secolul al XX-lea, pictura murală renaşte într-un mod spectaculos prin mişcarea artiştilor mexicani ,, muralista’’: Diego Rivera, David Siqueiros şi José Orozco. De asemenea în aceasta perioadă pictura se îmbogateste cu tehnicile moderne date de dezvoltarea tehnică: cea a acrilicului, dar şi o tehnică veche, cea a mozaicului se îmbogăţeste prin tehnica trecadis utilizată de Gaudi şi discipolii săi (ex: Casa Battlo).
Diferse tehnici se pretează la decorarea suprafeţelor cu pictură murală. Cea mai cunoscută este fresca, care utilizează pigmenţi solubili în apă. Fresca a cunoscut perioade de glorie în arta egipteană, în cea renascentistă, iar astăzi este foarte populară în decorarea bisericilior ortodoxe (dealtfel pictura bizantină păstrează cu sfinţenie tehnicile şi regulile în decoraţie).
O tehnică de pictură murală specială este cea de trompe l’œil. Realizata în diverse modalitati aceasta pictură are rolul de a înşela ochiul prin specularea regulilor perspectivei.
O altă tehnică este cea a mozaicului. Aceasta produce un extraordinar efect prin alăturarea unor bucăţele mici de culori diferite. Şi această tehnică speculează o caracteristică a ochiului uman: amestecul cromatic care se produce pe retină prin juxtapunerea (alăturarea) culorilor. Aceasta înseamnă că două culori diferite alăturate îşi împrumută una celeilate caracteristicile, şi văzute de la o anumită distanţă se amestecă pe retina privitorului.
Alte tehnici utilizate în pictura murala sunt: tempera, acrilic. Dar arta murală cunoaşte şi tehnici sculpturale de decoraţie care au teme diferite de la cele abstracte la cele ornamental vegetale până la decoraţii complexe antropomorfe.

Tehnicile moderne adapteaza descoperirile ştiintifice artei, astfel că putem întâlni transferul oricărei imagini pe zid prin postere, dar şi spectaculoasele realizări în neon, laser sau aplicarea imaginilor cu ajutorul unor proiectări foto-video.

Icoana artă tradiție credință click …

Pictura fresco, Pictura fresco în tempera, Pictura frescola comandă, Pictura fresco în manieră bizantină, Pictura fresco acryl, Pictura fresco sfinți, Pictura fresco biserici, Pictura fresco mănăstiri

Share dacă îți place!